Ce este Gorilla Glass?

Share Button

Ce este Gorilla Glass?S-ar putea spune ca suntem in primele zile ale epocii gadget-urilor. Cu cateva decenii in urm, calculatoare personale nu erau portabile iar telefoane mobile erau un lux.

Astazi, o simpla privire prin magazinul de electronice e de ajuns sa va dati seama despre ce vorbim. Gadget-urile sunt jucariile noastre iar jucariile noastre sunt portabile si cine nu si-ar dori un smartphone Samsung Galaxy?

Dar electronicele s-au imbunatatit si in alte moduri. Vitezele procesoarelor au crescut dramatic, ca urmare a Legii lui Moore. Rezolutia ecranului este mai mare si mai vibranta ca oricand. Si unele companii acorda aproape la fel de mult timp esteticii cat probabil acorda ingineriei.

Dar exista si o imbunatatire care nu se poate vedea cu ochiul liber: sticla devine din ce in ce mai rezistenta iar cand vine vorba de protectie asigurati-va ca alegeti pentru telefonul dvs cel mai bun geam Samsung Galaxy, sau chiar mai bine unul Gorilla Glass. Dar se vedem  mai intai ce este Gorilla Glass?

Marele producator Corning a dezvoltat un produs ce se nume?te Gorilla Glass. Compania a proiectat o sticla  potrivita pentru modul de viata al electronicelor noastre. In timp ce ne ducem peste tot calculatoarele, tabletele, smartphone-urile, MP3 playerele ?i alte dispozitive, riscam sa le deterioram datorita utilizarii lor in viata de zi cu zi.

Sticla Gorilla produsa de Cornig se remarca prin calitati ca si rezistenta la deteriorari de tipul zgarieturilor si la impact. Iar abordarea Corning ii permite sticlei sa fie si incredibil de subtire, ceea ce inseamna ca nu va interfera cu ecranele tactile capacitive si nu va adauga greutate semnificativa dispozitivului.

Care este secretul Corning? Ce are atat de special Gorilla Glass care o diferentiaza de alte tipuri de sticla? Raspunsul implica temperaturi incredibile, un jgheab de turnare special, roboti si o baie de sare topita. Produsul finit este o bucata subtire de sticla care poate rezista  la multime de provocari.

Sport Addict

Tehnologia de fabricatie avansata a sticlei alcalina aluminosilicata dezvoltata de Corning este utilizata pentru o varietate de ecrane pentru dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-uri si tablete, precum si display-uri pentru
PC-uri si televizoare.

Calitatile ca si rezistenta la zgarieturi si la impact a sticlei Gorilla, combinate cu profilul incredibil de sub?ire, ii permite sa va protejeze dispozitivul fara a afecta functiile touchscreen si fara a dauga un plus de greutate, cum am mentionat si mai sus. Tocmai din aceste motive pentru un plus de protectie a telefonului dvs va recomandam geamurile Gorilla Glass.

Prima genera?ie de Gorilla Glass a fost folosit la ecranul primului iPhone de la Apple, care a aparut in 2007. Gorilla Glass 2 a devenit disponibila in 2012 si a oferit un profil cu 20% mai subtire decat originalul Gorilla Glass.

Una dintre cele mai recente inovatii Gorilla Glass a fost anuntata la inceputul anului 2013. Gorilla Glass 3 ce ofera rezistenta “nativa” impotriva distrugerii, “rezistenta sporita la zgarieturi, reducerea vizibilitatii zgarieturilor si o modalitate mai buna de pastrare a calitatii daca se produce vreo zgarietura”, potrivit Corning. Primul produs care a utilizat Gorilla Glass III, a fost Samsung Galaxy S4, ce a devenit disponibil in aprilie 2013.

Gorilla Glass este acum tehnologia predominanta utilizata in protejarea ecranelor de dispozitive mobile iar daca aveti nevoie de un geam Samsung Galaxy, mai ales pentru protejarea dispozitivelor de ultima generatie din aceasta gama, va recomandam geamuri Gorilla Glass. Acestea le puteti gasi relative usor, mai ales on line si va recomndam: www.accesoriigsm.ro.

Cel.ro

Share on Facebook18Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest1Digg thisShare on LinkedIn1Share on StumbleUpon0Share on Tumblr0

Leave a Reply

Name and email are required. Your email address will not be published.

*

code